Pasta de rosii (780gr)

  • Disponibilitate: În Stoc
  • 25,00 RON


Cu toţii ar trebui să consumăm zilnic 50 de grame de pastă de tomate, întrucât este foarte bogată în licopen. Acesta este sfatul cercetătorilor care precizează că introducerea în alimentaţia zilnică a minim 25 de mg de licopen scade colesterolul „rău” cu până la 10%.

Noile descoperiri arată că bulionul şi sucul de roşii sunt foarte eficiente în reducerea nivelului mare de colesterol din organism. Oamenii de ştiinţă susţin că tomatele gătite au aceleaşi beneficii ca statinele, medicamente folosite pentru a combate hipertensiunea arterială şi colesterolul. Ba mai mult, ele ar putea constitui o alternativă practică la astfel de medicamente, la care pacienţii prezintă, în unele cazuri, reacţii adverse, precum dureri musculare, slăbiciune şi leziuni ale nervilor.

Specialiştii recomandă consumul de pastă de tomate sau de suc de roşii datorită faptului că acestea conţin cantităţi importante de licopen, compus care dă culoare roşiilor coapte. Numai 50 de grame de sos de tomate sau jumătate de kilogram de suc de roşii pe zi sunt de ajuns pentru a reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale şi al infarcturilor. Condiţia este ca roşiile să fie gătite, deoarece organismul poate absorbi mai mult licopen în acest mod decât din cele crude.

Ingrediente: pulpa de rosii, sare, zahar.
Specificatii
Mod de ambalare Borcan de 780gr

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie