Slanina afumata de mangalita (Kg)

  • Disponibilitate: În Stoc
  • 80,00 RON


Opţiuni disponibile


Românii au renunţat după revoluţie să mai crească porci de Mangaliţa pentru că sunt mai greu de crescut şi, în plus, au cam 60-70% grăsime, spre deosebire de alte rase, unde raportul este inversat – grăsimea ajunge doar la 30-40%.Potrivit acestuia, porcul de Mangaliţa nu se pretează pentru creşterea în ferme mari, în sistem intensiv, ci în ferme ţărăneşti cu putine capete .”Nivelul scăzut de colesterol este principalul avantaj al porcului de Mangaliţa faţă de alte rase. Numai că porcul de Mangaliţa se creşte mai greu. Scroafele din această rasă fată mai puţini purcei, iar aceştia pot fi tăiaţi abia de la un an şi jumătate în sus. În plus, porcul de Magaliţa este crescut în sistem extensiv, nu în ferme mari. Aceştia sunt crescuţi în gospodării ţărăneşti, afară, la soare şi se hrănesc cu iarbă, ghindă, jir, iar cu câteva luni înainte de sacrificare sunt trecuţi şi pe cereale.

De ce carnea de Mangaliță?

  • Procentul de acizi graşi nesaturaţi din carnea de mangaliță ajunge la 70%, procent similar cu cel întâlnit în uleiul de măsline sau somon. Potrivit specialiștilor de la Institutul de Cercetări Alimentare, carnea de mangaliță are vitamine și acizi grași nesaturați (grăsimi bune) în aceeași proporție ca somonul, uleiul de măsline sau laptele de mamă. De aici provine și de numirea acestuia de: “porc-somon” sau “ulei de măsline cu patru picioare”. Vitaminele și profilul lipidic din carnea de mangaliță fac din acest aliment unul deosebit de benefic pentru sănătate.
  • Carnea de Mangalița este sănătoasă și lipsită de toxine. Spre deosebire de celelalte rase de porci, care sunt crescute intensiv și care pot ajunge la 100 kg în 6 luni, Mangalița are nevoie de 15 luni până să ajungă să fie sacrificată. Faptul că această rasă trebuie lăsată să se maturizeze natural și că nu poate fi crescută industrial, cu furaje concentrate, fac din carne una sănătoasă, lipsită de toxine.
  • Carnea rasei de porci Mangalița conține puțina apă, comparativ cu cea rezultată de la porcii crescuți intensiv și în spații cu multe alte animale. Inițial, această rasă a fost crescută pentru slănina sa, care este la fel de gustoasă ca cea de porc, însă mult mai sănătoasă. Treptat, datorită gustului și a grăsimilor bune pe care le conține, porcul de Mangalița a început să fie crescut și pentru carne, valorificându-se astfel în totalitate.Motivul pentru care Mangalița este recomandată pentru prepararea șuncii și a produselor din carne ce necesită uscare este procentul scăzut de apă pe care îl conține.
  • Carnea de porc Mangalița conține acizi grași de tip Omega 3, 6 si 9 și poate fi consumată și de persoanele care suferă de boli cardiovasculare. Carnea de mangalița conține în mare parte grăsimi monosaturate și polinesaturate și este bogată în acizi Omega 3 și Omega 6, de care organismul are nevoie pentru construirea celulelor sănătoase și pentru îmbunătățirea capacității cognitive. În plus, aceste grăsimi “bune” sunt răspunzătoare pentru reducerelea bolilor de inimă, prevenirea diabetului de tip II și a bolii Alzheimer. Lipsa colesterolului din carnea de mangalița o face bună pentru consum și de către persoanele care suferă de probleme cardiace, de cele cărora le-a fost interzis consumul de carne de porc din alte motive medicale, dar și de către copii de peste doi ani.

Persoanele care au gustat carnea de mangaliță sau preparatele din carne de mangaliță au renunțat la carnea de porc din rasa Marele Alb, atât datorită gustului, dar în special datorită beneficiilor pe care aceasta le are pentru sănătate. Carnea acestei rase, de culoare mai închisă, este tot mai apreciată datorită gustului și aspectului său marmorat dat de grăsimea intramusculară, frăgezime și suculență.

Produsele se pot comanda, insa LIVRAREA SE VA FACE incepand cu 1 decembrie.
Plata se va face în următoarele 5 zile de la plasarea comenzii, altfel comanda nu va fi luata în considerare.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie